După aprofundarea zonei de pescuit prin sondare și evaluarea vizuală, alegerea abordării este faza în care trebuie să decidem dacă nadim, unde nadim și cât nadim, iar apoi unde ne plasăm monturile pentru a obține următoarele informații despre locul nostru de pescuit și activitatea crapilor.
În funcție de imaginația și experiența fiecăruia, acest capitol are nenumărate variante posibile, dar într-un cadru general și cumva simplificat, plasarea monturilor noastre trebuie să aibă legătură cu opțiunile pe care le au peștii, în funcție de cum alegem noi să acționăm ulterior.
Personal, consider că o partidă de pescuit la crap are trei etape:
- Etapa de început, aceea în care încerc să adun informații despre câți pești am în zona de pescuit, în ce stare se află aceștia, dacă sunt dispuși să caute hrană sau doar sunt acolo pentru că ceva le asigură confortul necesar în acel moment.
- În această fază, de cele mai multe ori aleg să nu fac o nadire crescută cantitativ, pentru că acest lucru ar însemna să le ofer prea multe variante de hrană, care mi-ar diminua șansele unei trasături.
- Monturile însoțite de un sac PVA sau orice altă modalitate de atracție punctuala reprezintă alternativa cea mai potrivită. Punga solubilă (Bag-ul) reprezintă, de asemenea, o alternativă foarte eficientă.
- Un alt aspect este acela de a direcționa monturile către zone diferite, cu adâncimi diferite (dacă există opțiuni), zone din apropierea malurilor și zone din larg care au fost inspectate anterior prin tehnicile de sondare.
- Dacă în această fază apar trasături, sigur că acestea ne ajută să definitivăm următoarea etapă a partidei; în caz contrar, dacă acestea întârzie, trebuie să facem apel la intuiție și la experiență pentru a lua cea mai bună decizie.
- Marcarea prin clipsarea firului atunci când avem o trasătură este modul în care vom stabili un detaliu extrem de important: memorarea locului productiv. Această tehnică ne va ajuta să replasăm în aceeași zonă.
2. Etapa de construcție, momentul în care, fie că avem informații despre momeala la care am prins, zonele unde am obținut trasăturile și apetitul peștilor, ne vor orienta pentru a trece la etapa nadirii, astfel încât să realizăm și acea zonă de hrănire pentru peștii interesați.
- Crapii, de cele mai multe ori, trăiesc în grupuri (bancuri), și asta pentru că așa le este cel mai ușor să depisteze hrana, dar și să detină un mecanism de siguranță.
- Dacă unul găsește mâncare, vor afla toți și se vor grupa acolo, iar dacă unul întâlnește un pericol și se sperie, va da alarma și se vor îndepărta.
- Revenind la construcția patului de nadă, avem opțiuni multiple în funcție de preferințe.
- Semințele, boilies-urile, peletele, groundbait-ul, toate au importanța lor, iar fiecare dintre ele are un termen mai lung sau mai scurt de acceptare din partea crapilor.
De unde vine acest termen?
Nu știm exact, doar că există așa o ierarhie a lor și asta cred că are strânsă legătură cu anotimpul în care pescuim.
Semințele preparate și amestecurile măcinate și umectate obțin cel mai rapid răspuns din partea peștilor, apoi peletele și boilies-urile le urmează, pentru că au un aport nutritiv mai ridicat.
După realizarea unui pat de nadă sau chiar a două astfel de zone, monturile noastre trebuie să fie puse în calea peștilor, acolo unde există cele mai mari șanse ca momeala să fie înghițită.
Probabilitatea ca o momeală să fie găsită în mijlocul unei zone recent nadite este cu atât mai mică, cu cât numărul de particule fără cârlig este mai mare… Logic!
Dar dacă au trecut câteva ore bune de la realizarea patului de nadă și presupunem că particulele s-au mai împuținat, cresc automat și șansele ca trasătura să apară fix în mijlocul acestei zone.
După ce trasăturile sunt constante pe zone definite și știm cum variază în funcție de acțiunile noastre de nadire, putem trece la ultima etapă a partidei.
3. Etapa de întreținere, sau atunci când, după ce avem toate informațiile de care avem nevoie, trebuie să menținem un ritm de nadire, un ritm de schimb al monturilor și de poziționare a acestora, astfel încât să îmbunătățim ritmul trasăturilor sau, mai exact, să atingem punctul maxim de eficiență.
Se poate întâmpla să stricam bunul mers din entuziasm sau din prea multă prudență, așa că treaba nu este ca și rezolvată. În această etapă, trebuie să păstrăm active simțurile de evaluare în timp real.
Exemple de scenarii posibile
- Trasăturile apar mai rapid pe una sau două lansete – putem presupune că din acea direcție vin peștii și aceste două poziții sunt primele care interceptează crapii.
- Avem multe trasături în anumite intervale orare – putem considera că în turul pe care peștii îl fac pe lac, atunci este momentul în care ajung la zona noastră nadită.
- După momentul sau în timpul nadirii avem o perioadă de pauză – foarte posibil ca monturile noastre să trebuiască a fi puse mai departe de zona nadită, pentru că haosul creat de excesul de particule ne scade șansele unei trasături în apropierea patului de nadă.
- Avem trasături simultane pe două sau trei lansete – este clar că numărul peștilor este foarte mare în zonă și atunci avem șansele cele mai mari de capturi. Dar sigur că, ulterior, zona nadită va fi efectiv spulberată și va trebui să o reconstruim cât mai repede. Exemplele sunt multe și diverse, dar toate au ca esență evaluarea șanselor monturilor noastre!
Tehnici și monturi
Pentru că fiecare dintre noi avem preferințe când vine vorba de monturi și momeli, este cumva necesar să stabilim și o ordine de abordare prin acestea.
Monturile cu fire moi/suple și momeli flotante (pop-up) sau semifloante (wafters) sunt cele mai bune alternative pentru a testa prezența peștilor.
Acestea, fiind ușor de aspirat de către pești de orice dimensiune, ne pot oferi cel mai rapid răspuns la întrebarea: „Este sau nu crap în zona noastră?”
Atenție la echilibrarea corectă a ansamblului cârlig + momeală !!!
Bag-ul în tehnicile de pescuit
Mai nou în tehnicile noastre de pescuit este „bag-ul”. Avantajul acestui tip de montură constă într-o formă de atracție și de nadire punctuală.
Acesta este foarte eficient în faza de căutare, pentru că reprezintă cumva capcana perfectă pentru pești.
Pescuitul la boilies nu este reprezentat numai de momeala în sine, iar aici trebuie acordată o atenție foarte mare nadirii cu boilies-uri, fie că sunt nutritive sau de atracție, mici sau mari, roșii sau galbene.
Totul trebuie corelat în funcție de estimările noastre raportate la populația de crap (densitate), la talia peștilor vizati, la temperatura apei, la concurența pe hrană din lac, la preferințele și nevoile crapilor pentru aportul de substanță nutritivă … indiferent de oricare ar fi aceasta: vegetală, animală, hidrolizată/solubilă, cu efect rapid sau mai lent… toate acestea având momentele și situațiile în care sunt extrem de eficiente și altele când sunt falimentare.
Comportamentul crapilor
Crapii nu mănâncă toți la fel și nici aceleași lucruri!
Făcând o paralelă cu viața terestră, unde și oamenii, dar și alte animale, nu se hrănesc unitar, crapii au exact același comportament.
Unii mănâncă mai repede, alții mai încet, unii se satură mai repede, alții mai greu, unii au o putere mai mare de absorbție, alții dimpotrivă, unii preferă particule mari, alții foarte mici… și iată cum apar atâtea și atâtea variabile.
Ce trebuie să facem noi?
Să încercăm să înțelegem cât mai multe dintre aceste particularități și apoi să le găsim o, chiar și mică, formă de înțelegere.
În acest fel, rezultatele bune se vor înmulți, iar eșecurile vor deveni sursă de aprofundare și, ulterior, de corectare pentru noi reușite.
~ Articol scris de Gabi Tomulescu